Poarta universului

Am fost uimit să-mi descopăr această abilitate. Trebuie să o fi avut dintotdeauna însă doar atunci m-am gândit că există o tehnică anume, pentru acces la Ea... Pot afirma că am stat un timp în aer, când am sărit. Sus adică. Am simţit cum m-am ridicat lent în aer... Ce spun? Acesta a fost doar începutul. M-a cuprins teama. Nimeni nu încerca să se înalţe astfel. Şi nu... zburam. Nu-nu. Am gândit să dau din mâini. Ca şi cum aş fi avut aripi, ca păsările. Nu. Trebuia doar să mă concentrez într-un fel... Şi mă săltam dacă îmi luam puţin avânt. Parcă aş fi devenit imponderabil. De necrezut, da. Era cumva... un vis... Da nu, că simţeam că nu visez. Aveam casa mea, aveam prietenii mei... Poftim, Orezu, zic: -        Salut Orezule! -        Ce vrei bă? -...