Starea de bine

Eram pe val, navigam pe burtă spre una dintre balize și vedeam cum se sparge alt val să mă legene și să mă arunce într-o vale de saramură.

Soare, caniculă, marea verde și udă, eu într-un corp și nici măcar acolo definitiv, departe o mulțime roșie de torsuri umane și lumea creată, probabil, de ele. E dubiul meu indolent care spune că paranoia îmi face ochi dulci.

–        ... ziceam?

–        Că se colorează ca statuile grecești.

–        De ce nu își rujează femeile al doilea rând de labii?

–        Măgar detestabil!

Ce-am zis frate greșit? Înțelegem prost taboo-rile. Am risipi incertitudinile privitoare la frumusețe. Mi s-a uscat gâtul de sete! O bere să vină, să vină berea! La mine... ajunge un chef de emigrare. Îl simt atât de negru și de sălbatic și n-am o macetă să-mi tai drum prin junglă. „Mă vrei?” „Ah, te vreau întreagă!” „Adulmecă-mă...! Și-acum ia-mă!” „Gâl-fâl, fâl-gâl... Oaah!”

–        Uite cum a supt-o dintr-o suflare! Vaai! Cum de nu ți-au ieșit ochii din cap? Ai gâtul mai larg decât bărdaca!

–        E loc și de-a doua... Și...

Ce facem noi soro aici? Nu vreau să zac toată ziua, până mi se coace mintea.

–        Stăm la umbră. Gigel, Gigel! Tu nu vezi că a căzut copilul? Îl ia apa! Ce mai stai?

Am venit cu copilul? Nu-i al meu. Al cui o fi? Nu stau bine aici...

–        Eu plec un pic la budă.

Mi-am luat șlapii, șapca, ochelarii și valiza... Valiza? Le-am încurcat. A strigat unul: „băăi!” și o muscă mă bâzâie cu ostilitate. Poate chiar am nevoie la budă! Lângă mine cineva zâmbește cu gura până la urechi. He-he-he! E pescar de somni, de somotei.

–        Știi ce sunt ăia, îm?

Ce? Și dacă nu știu ce se-ntâmplă?

–        Se-ntâmplă că ești prost...

De ce se caută cu dinadinsul oamenii mai proști? Mai deștepții trebuie căutați. Dar nu e convenabil. Mai deștept ca mine... Nu există, în lume, ceva să mă convingă. Am strâns o groază de bazaconii. În cap, în memorii virtuale, în buzunare, în casă, la bancă... Acolo doar mă așez să pierd bani. Funcționează eficient la jocurile de noroc. Banca ia tot. Cardul e gol, fetița te lasă, prietenii te uită, rudele nu-ți mai sunt rude, te bucuri de libertate. Vorbesc de tine dar nu te știu, cu toate că-mi ești foarte apropiat. Chiar intim... Pleacă, pleacă, muscă nemernică! Trebuia să merg...

–        Unde-am plecat?

Simt nisipul fierbinte sub tălpi. Aș face un tur al plajei. Văd spre faleză palmierii magnifici și dincolo de ea hoteluri înalte. „Petita-petita...” Ce-o însemna? Nu cunosc limba asta. E muzică latino de dans. „Ta-ra-ra-ra...!”

–        Stai domnișoară că mă calci pe tocuri! Nu pe-ale mele, pe-ale tale...

Cum să vii în pantofi cu tocuri înalte pe plajă?

–        Aici e club? Ce club? Radou?

Mă simt un pic dus. De-acolo. Dus de-acolo cu forța de doi grăsălăi. Se uită la mine de sus.

–        Să nu mai intri, auzi?

Păi n-am ieșit, pe unde să intru? E club pe plajă. Yo! Ce-mi pasă? Acolo totul este exagerat. Nu tot, doar prețurile. Și zgomotul... Mă caut de smartphone însă nu dau de el. Mă cercetez mai atent. Parcă n-aș fi în pantalonii mei! Cine mi-a schimbat bermudele? Am luat din greșeală alte... Cam largi! De-asta le tot ridic.

–        Salut! M-ai strigat? Îți pot livra un aifon...

De unde-l știu p-ăsta, vere? Am băut cu el undeva și s-a șters...?

Ptiu! Țineam telefonul în mâna stângă. De-asta nu-l prea găseam. Spre stânga nu pot să mă uit că-l țin sub observație pe homeless.

–        Ce e? Ce-ai aflat?

Are nasul bătut bine și o vânătaie proaspătă sub ochi plus probleme cu dinții. L-au lăsat doi sau trei.

–        Mă-ntrerebi pe mine?

Nu știu ce mă bâlbâie... Nu vreau să știu. Să merg înainte. Dar ce am exact de făcut? Și de musca asta...

–        Cum să scap?

Poc, am luat una în barbă! M-a dus grămadă... Când mi-am revenit, că mi-am revenit, musca se plimba în capul meu.

–        Mouska. Zi: Mouska!

–        Ce vrei?

–        Ce ai spusu ieri? Că... Vreau s-aude de la tine! Că...

–        Nu-mi pare că pedalează nimeni.

–        Țe zițe, țe zițe Mouska?

–        Aiurea.

–        Și nu ai rupt degetu-ăla micuțu?

–        Le rupe eo, le rupe. Și le zmulg și păru de la nas. Unde suntu tre sute de eoro? Ai uitat de la ei. Ai zis că le aduți? Acu fațe ținți. Ținți sute...

–        Îi am, îi am.

–        Și unde le ții, la c.?

–        Poliția, strig! Alo, Poliția!

Chiar era un polițai în stradă.

Cum am ajuns până aici? Da unde sunt? Sunt în oraș, după o casă. Arabii ăia m-au lăsat. Ce știu eu dacă sunt arabi, nu? Ce știu? Mai trece lumea. Polițistul s-a obosit să mă vadă. „Vrei ceva”? Ce să vreau?

–        Parcă te știu, zice.

–        Eu nu te știu.

Veneam de-acolo și mă duceam încolo.

–        Mai vinzi iarbă, traficantule?

–        Iarbă? Unde vezi vacile? N-am...

„Scoate mâinile din buzuna-r asta fan...” Și parcă sunt prin fan-doselile jamaicane. A-yo-o! M-a căutat și el până mi-am pierdut pantalonii. Și așa-mi erau cam mari! De n-aș fi în c. gol!

–        Puștiule! Împrumută-mi un sfert de oră slipul!

–        Poate vrei un sutien...

Domnișoara Cucu este extrem de intelectuală. Cum de-am confundat-o? Femeie șnur. Fără forme, fără altele. Desigur e nestatornică, purtată ca o pană în vânt... Sună mai bine în belcanto: La donna e mobile...

–        Interlopule!

Eu? Asta mă face să-mi forțez norocul:

–        Unde ziceai că mergi, baby?

–        La budă...

Cine întreabă?

„Întoarce-te!”

Să mă întorc?

„Te-ai înroșit doar pe o parte!”

Ce-am făcut? Am adormit pe plaja unei insule din Polinezia? Și dacă mă mușcă vreun rechin? Ori fac beri-beri? Doar două beri? Nici n-am pantaloni să revin din... Paradis... Ia-mă ușor, stare de bine! Mai lasă-mă...